Erasmus KA2

Eveniment de multiplicare, Brest, Franța, 16-20 ianuarie 2019

În perioada 16-20 ianuarie 2019, a avut loc cel de-al doilea eveniment de multiplicare al parteneriatului strategic Erasmus+ ”Arts and Traditions” (Promoting Cultural Awareness in Modern Settings), nr. de referință: 2016-1-UK01-KA201-024412, în care Școala Gimnazială Nr.10 din Botoșani şi Școala Gimnazială Nr.13 din Botoșani sunt partenere, la unitatea de învăţământ parteneră din Brest, Franța: La Croix Rouge. Parteneriatul beneficiază de sprijinul financiar al Uniunii Europene prin British Council, UK, cu care cele două şcoli din Botoșani se află sub contract prin mandatarea coordonatorului din UK, Widden Primary School, Gloucester.

Programul celui de al doilea Eveniment de multiplicare din cadrul parteneriatului strategic, la care au participant 40 de reprezentanți ai tuturor partenerilor, a cuprins ateliere de lucru la site-ul şi ghidul proiectului în sala de calculatoare a școlii primare, precum și ateliere de lucru pe ceramică și dansuri bretone, tehnici care vor fi aplicate de către fiecare partener și a căror dovezi, rapoarte, fotografii și videoclipuri, vor contribui la îmbogățirea produsului final al proiectului, ghidul practic de predare al artelor la nivel primar. S-au discutat și aspecte privind următoarea întâlnire de proiect, a șasea reuniune de proiect din Uhtna, Estonia, în perioada 12-16 martie 2019.