Erasmus KA2

“FROM KNOWLEDGE TO COMPETENCES”, 2017-1-RO01-KA219-037318

Publicat : Luni, 21 Mai 2018 de RODICA MIGHIU

Şcoala Gimnazială Nr. 11 Botoşani a găzduit, în perioada 07-13 mai 2018, cea de-a doua reuniune transnaţională de proiect precum şi o activitate de învăţare-predare-formare, în cadrul proiectului de parteneriat strategic, educaţie școlară, Erasmus+, intitulat “From Knowlwdge To Competences”, nr. de referinţă 2017-1-RO01-KA219-037318, implementat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.

La cele două evenimente au participat un număr de cca 40 de cadre didactice şi directori de şcoli din Portugalia, Turcia, Bulgaria, Italia, Estonia, Polonia şi România.

Profesorii prezenți la activitatea de învăţare-predare-formare au asistat la ore de matematică (nivel primar şi gimnazial), stiinţe, fizică, chimie şi limba engleză. Au participat la ateliere de lucru dedicate metodelor interactive de predare a limbilor şi a matematicii şi realizării de portofolii educaţionale pentru disciplina matematică, atât la nivel primar cât şi gimnazial.

De asemenea, aceștia au luat parte la sesiuni de lucru în vederea redactării unui curs de formare, dedicat cadrelor didacatice. Participanţii la reuniunea transnaţională au analizat gradul de implementare al proiectului şi au stabilit măsurile care se impun pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor de proiect ce urmează a se derula până la următoarea întâlnire din luna octombrie, din Polonia.

Mai mult de atât, cadrele didactice participante la reuniunea transnaţională de proiect au avut ocazia de a face schimb de bune practici cu directorii şcolilor gimnaziale din municipiul Botoşani, în ceea ce priveşte impactul implementării de proiecte educaţionale asupra dezvoltării competenţelor cheie ale elevilor.

Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului. Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru conţinutul sau modul în care vor fi utilizate informaţiile din această comunicare.

 

prof. coordonator, Cristina AIONIŢOAEI