Erasmus KA2

Proiectul "TEMP"

Efervescența activităților desfășurate în mod obișnuit în Colegiul Național "August Treboniu Laurian" din Botoșani include numeroase proiecte, și totuși proiectul TEMP iese în evidență indiscutabil. TEMP este un acronim de la A Collaborative European Inquiry into Technologically Enhanced Mathematical Pedagogy, și  are numărul de referință 2015-1-SE01-KA201-012339. În cadrul acestui parteneriat strategic Erasmus+, finantat cu sprijinul Comisiei Europene, al Laurianului, cu școli din Suedia (Vasteras) și Marea Britanie (Londra) membrii echipelor de proiect își propun să îmbunătățească experiența învățării matematicii a elevilor cu vârste între 11 și 19 ani, în special prin utilizarea eficientă a tehnologiei. Parteneriatul oferă profesorilor de matematică din Laurian un schimb de experiență valoros prin împărtășirea unor metode didactice inovative la nivel european. 

Site-ul oficial al proiectului este projecttemp.org, iar pagina Romanian Results – Year 1 conține informații legate de activitățile desfașurate în Laurian în anul școlar precedent. Tot în această pagină sunt prezentate rezultatele celor trei reuniuni transnaționale desfășurate în cadrul proiectului: reuniunea de la Botoșani din octombrie 2015, reuniunea de la Londra din februarie 2016 și cea de-a treia, de la Vasteras, Suedia, din mai 2016.

Rezultatele proiectului TEMP  sunt extrem de importante, nu doar pe plan local, pentru Botoșani, ci și la nivel național și european. Aceste rezultate includ pană în acest moment, articole de cercetare realizate de către profesorii de matematică din echipele de proiect, proiecte didactice care utilizează aplicații precum Geogebra, studii de impact legate de utilizarea tehnologiei în orele de matematică sau în realizarea temelor pentru acasă. De asemenea, în cadrul proiectului profesorii și elevii Colegiului Laurian au creat un software intitulat Lecții de matematică, ce conține atât noțiuni teoretice, cât și teste de evaluare a cunoștințelor la capitolul Congruența triunghiurilor din programa de matematică pentru clasa a VII-a.

Cel de-al doilea an al proiectului TEMP a început deja. În decembrie 2016, Colegiul Național "A.T. Laurian" va găzdui o nouă reuniune de proiect cu partenerii suedezi și britanici, iar rezultatele activităților desfășurate în cadrul echipelor partenere vor fi diseminate la nivel european.