Comenius

Reuniune de proiect Comenius Regio la Botosani - iunie 2015

Publicat : Vineri, 12 Iunie 2015 de RODICA MIGHIU

Reuniune de proiect Comenius Regio la Botosani - iunie 2015

 

In perioada 8-13 iunie 2015, se derulează la Botoşani a șasea reuniune de lucru din cadrul proiectului Comenius Regio, la care participă 7 reprezentanţi ai instituţiilor partenere din regiunea Kütahya, Turcia.

Scopul proiectului este să identificăm strategii de implementare şi instrumente de evaluare a calității în educație, să introducem şi să diseminăm informații referitoare la sistemul de Benchmarking.

In această perioadă, până în prezent, a avut loc un schimb de informaţii cu privire la bunele practici din procesele educaţionale din cele două regiuni, prin activităţi derulate la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” Botoşani, Liceul de Arte «Ștefan Luchian» Botoşani, dar şi la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava: prezentări privind sistemul de implementare și de evaluare a calităţii în educaţie, diseminare şi schimb de bune practici în cele două regiuni partenere, schimburi culturale şi promovarea valorilor europene.

 

Prin realizarea de vizite în instituţii de învăţământ şi prin furnizarea de informații asupra aspectelor vizate, cele două regiuni se vor compara reciproc şi vor găsi soluţii pentru creşterea calităţii în educaţie.

Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Sectorial Comenius, al Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii.