Alte proiecte

Ziua Europei 2014, sub egida Anului european al cetățenilor

Ziua Europei 2014, sub egida Anului european al cetățenilor La nivelul Uniunii Europene, anul 2014 este sărbătorit ca fiind „Anul european al cetățenilor”, în continuarea acțiunilor din 2013 sub aceeaşi egidă. In acest context, I.Ş.J. Botoşani a colaborat cu Instituția Prefectului pentru derularea activității din data de 9 mai 2014, la care au participat elevi şi cadre didactice din 6 licee. Această activitate a fost un bun prilej de a promova valorile europene insuflate prin derularea proiectelor europene din cadrul Programului de învățare pe tot parcursul vieții, de a disemina şi valoriza rezultatele obținute împreună cu elevi şi cadre didactice din şcoli europene partenere. In acest context, au fost prezentate două produse finale premiate la etapa națională a concursului naţional de produse finale ale proiectelor finanţate prin programe comunitare “MADE FOR EUROPE”, care s-a derulat în luna aprilie 2014, la Braşov: eleva Suceveanu Iulia-Elena de la Şcoala Gimnazială nr. 17 Botoşani a prezentat Site-ul youngeuropeansspeak.eu, realizat în cadrul proiectului eTwinning „YES 2.0 – Young Europeans Speak 2.0”, iar elevii Timofti Vlăduț-Constantin şi Şobachi Gabriel de la Şcoala Gimnazială nr. 11 Botoşani au prezentat cartea de bucate “Cookery Book-Traditional Cuisine From Cyprus, Hungary, Italy, Latvia, Romania and Turkey” realizată în cadrul proiectului de parteneriat şcolar multilateral Comenius, LLP, “Bridges to the Future”. „Declaraţia Schuman” a fost citită în limba franceză de către eleva Rusu Oana, clasa a IX-a H, de la Colegiul Naţional „A. T. Laurian” Botoşani. In contextul implementării Agendei digitale pentru Europa (care reprezintă unul dintre cei şapte piloni ai strategiei Europa 2020 şi care stabileşte obiective de creştere a Uniunii Europene până în 2020, propunându-şi o mai bună exploatare a potenţialului tehnologiilor informaţiei şi comunicării (TIC), pentru a favoriza inovarea, creşterea economică şi progresul), elevi de la Cercul de electronică, automatizări şi robotică din cadrul Palatului Copiilor Botoşani au prezentat o imprimantă 3D, construită de ei înşişi. In acelaşi cadru, a fost subliniată contribuția derulării proiectelor europene de către şcoli la atingerea unui alt obiectiv important al Uniunii Europene (Tratatul de la Lisabona şi Strategia „Europa 2020”) şi al Consiliului Europei (Carta europeană a plurilingvismului), care constă în promovarea plurilingvismului şi al interculturalității. Reprezentanții Instituției Prefectului au oferit participanților diplome şi cărți. Au fost, de asemenea, distribuite pliante şi broşuri de promovare a Uniunii Europene.