Comenius

Reuniune de proiect Comenius in Polonia - Școala Profesională ”Sfântul Ap. Andrei” Smîrdan

Publicat : Miercuri, 24 Octombrie 2012 de RODICA MIGHIU

Reuniune de proiect Comenius in Polonia - Școala Profesională ”Sfântul Ap. Andrei” Smîrdan

Început în anul 2011, proiectul multilateral Comenius ”Young Explorers”(nr. referință 11-PM-859-BT-TR), proiect şcolar dedicat diversitaţii culturale cu scopul de a merge dincolo de sărbătorile folclorice și pseudo-armonizare.

Cauzele şi rădăcinile rasismului, discriminarea etnică, excluderea socială vor fi evidenţiate şi combătute. Vor fi promovate diversitatea şi egalitatea deoarece elevii noştri, in calitate de cetăţeni tineri, vor înţelege contribuţia pe care o pot aduce la construirea unei societăţi democratice, multiculturale.

Aceste obiective vor fi îndeplinite cu ajutorul profesorilor și elevilor celor cinci țări partenere din Turcia, România, Grecia, Polonia și Franța. În perioada 16-20 octombrie 2012 Școala Profesională ”Sfântul Ap. Andrei” Smîrdan reprezentată de înv. Rotariu Ioan-director, prof. Axinte Iulia-responsabil de proiect, prof. Mănucă Tatiana împreună cu elevii Gurzu Andreea, Ciubeică Emanuela și Ciubotariu Sebastian au participat la a patra reuniune de proiect desfășurată la “Zespol Szkol Ogolnoksztalcacych Nr.8, Kielce, Polonia”.

De-a lungul vizitei din Polonia au avut loc activități desfașurate în școala (prezentarea unei personalitați, prezentarea drapelului și imnului național, prezentarea festivalelor religioase și naționale, prezentare de mâncăruri și deserturi tradiționale, spectacol de muzică și dans tradițional prezentat de către elevi; fiecare țară și-a pregatit o expoziție cu diferite obiecte și fotografii specifice pentru ca elevii să descopere câte ceva despre țările participante, vizionarea unuia dintre produsele finale Video: Traditional weddings, organizarea de conversații culturale între elevi; ateliere de lucru, vizitarea unei case tradiționale). S-au purtat discuții cu președintele și cu inspectorul școlar general al regiunii Kielce.

Școala noastră va fi gazda următoarei Reuniuni de proiect în perioada 19-22 martie, anul viitor.

Proiect finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Sectorial Comenius de Învaţare pe tot parcursul vieţii. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia Europeană nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Coordonator de proiect,

prof. Iulia Axinte