Alte proiecte

Programul de formare a cadrelor didactice în domeniul tematicilor europene

Programul de formare a cadrelor didactice în domeniul tematicilor europene

Institutul European din România (IER) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) organizează un program de formare profesională a cadrelor didactice în domeniul afacerilor europene, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în baza contractului de finanţare semnat ca urmare a licitaţiei PN/2011-11/BUC.

Acest program de formare este acreditat C.N.F.P. și se adresează cadrelor didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculumul opţional.

În cadrul acestui program are loc câte o sesiune de formare de două zile în fiecare din centrele: Bucureşti, Iaşi, Cluj, pentru fiecare din cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial, liceal.

Agenda cursului constă în module centrate pe următoarele tematici: istoria şi instituţiile UE, politicile UE, Strategia EU2020, oportunităţi de programe educaţionale europene şi Spaţiul profesorului, astfel:

-Istoricul şi instituţiile UE – prezentare interactivă - scurt istoric al Uniunii Europene: evoluţia UE din perspectivele extinderii, tratatelor şi competenţelor - cadrul instituţional: ansamblul instituţiilor şi organismelor UE, instituţiile din triunghiul decizional - Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană;

-Principalele politici europene – prezentare interactivă - ansamblul politicilor şi activităţilor Uniunii - principalele politici europene de interes pentru elevi: cetăţenia europeană, politica agricolă comună, politica de mediu;

-Strategia EU 2020 – prezentare interactivă - obiectivele strategiei şi ţintele stabilite pentru România - iniţiative ale Uniunii de stimulare a creşterii favorabile incluziunii - întrebări şi răspunsuri privind strategia Europa 2020;

-Oportunităţi de programe educaţionale europene – prezentare interactivă - învăţarea de-a lungul vieţii: obiective strategice şi instrumente existente la nivel european - programul Lifelong Learning şi subprogramul Comenius.

Au fost prevăzute și activități practice în grupurile de lucru (planificarea unei lecţii pe subiectul abordat în grupul de lucru: stabilirea cadrului de timp şi a metodelor inovative de predare, dezvoltarea unei metode inovative de predare a subiectului abordat în grupul de lucru, structurarea prezentării rezultatului activităţii practice), o dezbatere în plen (prezentarea rezultatului activităţii practice în grupuri de lucru, feed-back din partea participanţilor la prezentările colegilor), ca și discuţii în plen.

Pentru acest program de formare au fost selectate 305 cadre didactice. In perioada 13-14 iulie 2012, din județul Botoșani au mai participat în cadrul ciclului de învățământ liceal: Prof. Cristina Ciobanu-Ilucă – Grup Şcolar „Regina Maria” Dorohoi și Prof. Cătălina Dumbrăvanu– Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoșani.

Evaluarea cursanţilor s-a realizat prin prezentarea lucrării individuale/grup, respective a unui Plan de lecţie pe un subiect european.